Sporturi pentru copii

Având în vedere condiţiile societăţii actuale, când distracţia pentru copii înseamnă jocurile pe calculator sau tabletă, iar alimentaţia lor este compromisă de gustări nesănătoase de tip fast-food şi dulciuri rafinate, este foarte important să insuflăm dragostea pentru sport. Acesta ocupă un rol esenţial în dezvoltarea micuţilor.

 

Activitatea fizică începută încă din copilărie oferă numeroase beneficii, precum: concentrarea, răbdarea,  formarea unui stil de viaţă sănătos, prevenirea obezităii şi stimularea abilităţilor de comunicare.

Atunci când alegi sportul potrivit pentru copil, trebuie să ai în vedere personalitatea lui, dorinţele şi pasiunile şi nu în ultimul rând, trebuie să ţii cont de vârstă.

 

Până la 3 ani

La această vârstă, micuţii nu pot să urmeze jocuri ce au reguli, deoarece abilităţile lor abia încep să se dezvolte. Prin urmare, specialiştii recomandă practicarea înotului, pentru că ajută la dezvoltarea armonioasă a întregului organism.

 

Între 4-6 ani

Gimnastica este un sport recomandat deoarece creşte flexibilitatea şi forţa fizică, îmbunătăţind totodată coordonarea.

Dacă micuţul tău este pasionat de muzică, atunci dansul sportiv este ideal pentru el. Fiind unul dintre cele mai complexe sporturi, acesta influenţează într-un mod pozitiv relaţiile sociale, iar copilul capătă o postură mai bună şi eleganţă în mişcare.

Artele marţiale sunt perfecte pentru un copil energic şi pus mereu pe şotii, dar şi pentru un copil timid, oferind siguranţă de sine, autocontrol şi independenţă.

 

Între 6-8 ani

Fotbalul este agreat de multe persoane, în special de către băieţi, ajutând la crearea relaţiilor interumane şi la dezvoltarea abilităţilor motrice.

Echitaţia este un sport care se potriveşte mai bine unui copil calm. Prin contactul special cu animăluţul se realizează o relaţie de prietenie şi iubire între cei doi. Avantajele sunt: dezvoltarea armonioasă a musculaturii, creşterea încrederii în sine, a capacităţii de concentrare, dar şi a simţului responsabilităţii.

 

Alte activităţi ce pot fi practicate sunt: tenis, volei, handbal, baschet, schi, plimbări cu bicicleta/role sau patinaj.

Pe măsură ce creşte, încurajează-ţi piciul să practice diverse sporturi, pentru că acest lucru este esenţial în menţinerea sănătăţii. Părinţii pot crea un viitor mai bun pentru micuţii lor dacă îi formează din copilărie obiceiuri sănătoase.

 

Pentru ca micuțul tău să se simtă confortabil atunci când face mișcare, îți recomandăm gama noastră de treninguri pentru copii din bumbac. Hăinuțele Kara Baby sunt fabricate în România din materiale de calitate superioară.

Alege modelul preferat din magazinul nostru online și achiziționează treninguri pentru copii la prețuri accesibile!

Leave a Reply

Your email address will not be published.